Un zâmbet pentru sănătate!

3 Aprilie 2017

Se apropie sărbătorile pascale şi bucuria se cere împărtăşită cu semenii noştri. Ziua Mondială a Tuberculozei din data de 24 martie ne-a oferit prilejul de a ne reuni tineri, adulţi şi copii într-un program artistic, care aduce în prim-plan sănătatea cu tot ceea ce implică ea.
Elevi ai clasei a X-a B, coordonaţi de d-na dirigintă Ana Irina Ecsner de la Liceul „Dimitrie Cantemir“, elevi ai clasei a XII-a şi a X-a de la Liceul „Mihai Eminescu“, studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“, secţia Asistenţă socială, în anul I de studii, şi actriţa Gabriela Andrei de la Teatrul pentru copii şi tineret „Luceafărul“ din Iaşi au susţinut un mic spectacol împreună cu subsemnata, Cristina Nicoleta Chirvasă, asistent social la Fundaţia Medicală „Providenţa“, şi Elena Adina Rotariu, asistent social la Dispensarul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi. Acţiunea a avut loc în data de 27 martie 2017, la Clinica a II-a „Paşcanu“ a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, unde coordonator medical este dr. Nicoleta Brânză, medic primar pneumolog.

Am dăruit un zâmbet pentru sănătate prin cântece, prin emoţia evocării mamei în poezie, prin sfaturile oferite de către Zâna Sănătate în piesa de teatru, dar şi prin pachetele cu alimente, dulciuri şi jucării.

Ca actor a juca înseamnă a dărui o parte din tine, mai ales copiilor care duc dorul poate de un cântec, un joc, un dans, e ca şi cum ai spune dăruind vei dobândi: „A face fapte bune din darul şi puterea pe care ţi le-a dat Dumnezeu e bucurie şi e dragoste pentru cel de lângă tine. Atunci se bucură mai multe suflete, simţi că ai împărţit şi tu puţin din grăuntele de iubire, simţi că eşti folositor. Terapeutic vorbind, emoţia împărtăşită, introducerea unei stări de linişte, acceptarea de sine, stimularea tuturor canalelor senzoriale au fost doar o parte din lucrurile bune şi frumoase care s-au întâmplat. Empatia dezvoltată acolo, înţelegerea nevoilor acestora, bucuria şi rămânerea într-o stare de nemişcare după terminarea spectacolului au confirmat utilitatea acestui gen de activitate şi nevoia de a învăţa, de a conştientiza frânturi importante din viaţa pe care, de cele mai multe ori, nu ştim s-o preţuim, bucurându-ne de ea aşa cum ne-a fost dată. M-am bucurat că am putut bucura. Puţin. Alături de alte suflete dăruitoare. Dacă am face fiecare din noi aşa, măcar din când în când? Gândiţi-vă! Vă trimit o îmbrăţişare mare, eu şi păpuşile mele; noi, cei din echipă! Cu gândul la voi... pe curând!“, ne spune atât  de frumos Gabriela Andrei, actriţă la Teatrul pentru copii şi tineret „Luceafărul“ Iaşi.

Voluntariatul, ştim cu toţii, creşte „nivelul“ de sănătate, implicit de fericire, îndeamnă la iubire, creşte puterea de înţelegere, oferă energie şi putere, te formează ca om şi specialist. Elevii implicaţi au arătat o mare disponibilitate şi putere de a empatiza: „Eu am rămas plăcut impresionată de dăruirea şi puritatea tinerilor voluntari de la Liceul «Mihai Eminescu» şi Liceul «Dimitrie Cantemir» Iaşi, care au împărtăşit din talentul lor,  interpretând şi cântând la flaut, şi chitară. Am remarcat bucuria din ochii copiilor, atenţia sporită pentru a nu pierde detaliile oferite de spectacol“, a exprimat doamna Adina Rotariu, asistent social la Dispensarul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.

O implicare deosebită în acest proiect a avut-o dr. Brânză Nicoleta, care ne-a primit cu multă căldură, şi doreşte pe viitor să realizăm şi alte activităţi împreună: „Copiii au fost foarte fericiţi, au primit cu căldura micii artişti, au cântat împreună cu ei, au dansat, au aplaudat şi s-au bucurat. La final a urmat surpriza: Zâna Sănătăţii le-a oferit mingi inscripţionate cu legume şi fructe, îndemnând la o viaţă sănătoasă şi frumoasă. Mare a fost bucuria şi curiozitatea copiilor când au primit cadourile, jucăriile din pluş, care spre uimirea lor au început să cânte“, ne-a împărtăşit dr. Nicoleta Brânză, coordonatorul compartimentului Pediatrie al Spitalului clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.

În ton pozitiv şi vesel am încheiat acţiunea prin dansul sănătăţii, care a adus alături elevi, studenţi şi copii, care au pătruns în lumea micilor artişti.

La invitaţia doamnei doctor Brânză, dorim să continuăm astfel de colaborări, desfăşurând şi alte activităţi, care întregesc şi aduc sens misiunii noastre