Caravană medicală la Miclăușeni

11 Noiembrie 2019

Fundaţia Medicală "Providenţa" a organizat în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2019 o caravană medicală în satul Miclăuşeni, comuna Butea, judeţul Iaşi, care a avut drept scop promovarea unei bătrâneţi demne, precum şi creşterea calităţii vieţii persoanelor în vârstă prin prevenirea şi tratarea anumitor afecţiuni de sănătate cu care acestea se confruntă. Evenimentul a fost dedicat persoanelor vârstnice fără venit sau cu venituri mici.

Activitatea s-a desfăşurat în două etape: marţi, 29 octombrie 2019, au fost recoltate analize medicale pentru 19 beneficiari.  Vineri, 1 noiembrie 2019, medicul de medicină internă, pe baza analizelor medicale, a efectuat consultaţii şi a recomandat tratamente specifice afecţiunilor de sănătate cu care se confruntă, pentru 21 de beneficiari. În cadrul consultaţiei de medicină internă, beneficiarilor li s-a efectuat măsurarea tensiunii arteriale, electrocardiograma şi ecografia abdominală. Cazurile cu o patologie complexă au primit redirecţionări către alte specialităţi medicale. Asistentul medical a ajutat medicul specialist la efectuarea investigaţiilor medicale.

Fundaţia Medicală "Providenţa" a pus la dispoziţie medicamente gratuite pe care doamna doctor le-a oferit beneficiarilor cu recomandările de urmare a tratamentului medicamentos.

Asistentul social s-a documentat despre situaţia socială, economică şi medicală a beneficiarilor şi a venit cu propuneri de soluţionare a problemelor socio-medicale ale acestora.

Actul medical a putut fi desfăşurat în bune condiţii la cabinetul medical al Mănăstirii Miclăuşeni.

Echipa de intervenţie a fost formată din doamna doctor Alina Miclescu, medic primar de medicină internă, din asistenţii medicali Claudia Herţanu şi Vornicu Maria Lăcrămioara (monahia Maxima) şi din asistentul social Emilia Gheorghiasa.