Evenimentul a fost găzduit la Biserica ,,Sfinții Atanasie și Chiril” , prin bunăvoința preotului paroh Dumitru Gică Păduraru, alături de reprezentanții celor trei instituții organizatoare: Elena Adina Rotaru – asistent social la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași, Emilia Gheorghiasa – asistent social la Fundația Medicală Providența și părintele Mihai Vasilică Paraschiv – preot paroh Paparnița, Județul Vaslui.
Prin intermediul acestei acțiuni, organizatorii au dorit să sărbătorească Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, care se serbează în fiecare an, la data de 24 martie 2019, precum și să ofere posibilitatea persoanelor și instituțiilor doritoare să contribuie la ajutorarea semenilor care se confruntă cu probleme financiare și materiale, determinate de o stare de sănătate precară sau de situații de viață dificile.
Așadar, un număr de 55 de familii vulnerabile, beneficiare de servicii socio-medicale în cadrul instituțiilor mai sus menționate au primit pachete cu alimente neperisabile și produse de igienă personală.
Sperăm ca acest eveniment caritabil să aducă bucurie atât beneficiarilor, cât și persoanelor care s-au implicat la buna desfășurare a evenimentului.
Se dorește ca această acțiune să reprezinte un model de urmat pentru familiile vulnerabile care au beneficiat de sprijin, ca la rândul lor să devină o resursă pentru comunitate și să-și ajute aproapele aflat în suferință.
Organizatorii doresc să aducă mulțumiri colaboratorilor și tuturor persoanelor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea evenimentului. Printre acestea menționăm pe doamna dr. Adriana Arbore Sorete – coordonator al Dispensarului de Pneumoftiziologie Iași, pe doamna Daniela Naclad – coordonator al Fundației Medicale Providența, pe domnul Marinel Talpeș – Manager al Spitalului Providența, pe doamna Tedi Roșca – manager PIONER SA, pe voluntarii din cadrul Fundației Emmause și pe monahiile de la Mănăstirea ,,Sfinții Atanasie și Chiril” din Copou.