AnteriorUrmătorul
Cu binecuvântarea părintelui decan, conf. univ. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, și la inițiativa cadrelor didactice ale Specializării Teologie Ortodoxă – Asistență Socială din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași a organizat prelegerea tematică „Serviciile medico-sociale și planul de intervenție pentru familia dezavantajată”. Invitata evenimentului a fost Emilia Gheorghiasa, asistent social în cadrul Fundației Providența.
Martie este Luna Asistenței Sociale, o perioadă dedicată recunoașterii rolului esențial al asistenților sociali în sprijinirea persoanelor vulnerabile, iar tema din acest an aduce o înțelegere mai amplă a misiunii acestei profesii în societate: „Construind împreună speranță și armonie”.
Întâlnirea a oferit studenților o perspectivă aplicată asupra rolului și responsabilităților asistentului social într-o unitate medicală, evidențiind modul în care intervenția acestuia completează actul medical și contribuie la abordarea integrată a nevoilor pacientului, din perspectivă bio-psiho-socială.
În cadrul prezentării, invitata a împărtășit din experiența activității sale profesionale, detaliind atribuțiile specifice ale asistentului social în cadrul clinicii, etapele elaborării și implementării planului de intervenție pentru pacienții și familiile aflate în situații de vulnerabilitate, precum și inițiativele comunitare dezvoltate de Policlinica Providența, printre care și caravanele medicale menite să faciliteze accesul la servicii și sprijin pentru persoanele din medii izolate sau defavorizate.
Studenții au avut ocazia să descopere cât de importantă este colaborarea dintre domeniul medical și cel social, dar și câtă responsabilitate, empatie și dedicare presupune această misiune.
Mulțumim pentru prezență doamnei Emilia Gheorghiasa, care ne-a impresionat prin delicatețea, răbdarea și grija pe care le manifestă față de oamenii pe care îi sprijină, arătând cum profesia de asistent social nu înseamnă doar competență profesională, ci și sensibilitate față de suferința și nevoile aproapelui.
(asist. univ. drd. Oana-Andreea Neagu)
